Televiziunea nu "povesteste", ci construieşte lumi alternative, combinând imagini şi cuvinte, şi bazându-se mai mult pe simţurile nostre vizuale. Impactul psihologic profund pe care imaginile îl au asupra noastră este demonstrat de Dr. Steven Most, care a descoperit că imaginile ne pot "orbi" succint, uneori chiar şi timp de jumătate de secundă. Mecanismele creierului, care de obicei ne ajută să ne concentrăm atenţia, devin "paralizate" in faţă unei imagini şocante, captivante, devenind incapabile să răspundă la alţi stimuli. Studiile asupra percepţiei la copii arată că creierul acestora răspunde mai activ la stimulii audio, iar efectul combinat audio/video, de exemplu in cazul jocurilor video, poate avea un impact distrugător. Studiile recente arată ca stimularea vizuală continuă, de gen media, asupra regiunii cortexului, poate avea efecte profunde asupra creierului în dezvolatare al copilului. Consecinţe ulterioare pot fi deficitul de atenţie, hiperactivitatea, sau chiar comportamente violente.
Unii critici semnalează o altă deficienţă în cultura imaginii este dificultatea interpretării. Lipsa unui cod care ar permite raportarea la un anumit set de valori după care se poate emite o judecată, dar şi atrofierea codului(vorbire), ceea ce va aduce dificultăţi şi în transmiterea zestrei culturale către generaţiile următoare. Stephen nu observă că proliferarea noului limbaj nu se datorează superiorităţii lui faţă de limbajul scris/vorbit, ci pentru că satisface dorinţă noastră de 16 gratificare imediată, iar televiziunea este canalul perfect pentru a ne oferi această gratificare, şi de a prolifera astfel cultură video. În "The rise of the Image, The Fall of the Word", Mitchel Stephans susţine teoria conform căreia imaginea înlocuieşte cuvântul, devenind principalul mijloc de "transport mental", şi îl citează pe Ridly Scott, producător de film: "Filmul este teatrul secolului XX, şi va deveni litereatura secolului XXI". Însă el nu percepe pericolele. Deşi scrisul şi cititul s-au dezvoltat tocmai pentru a deveni o unealtă a maselor, ironia este că literatură se va reîntoarce către elite.
Mutaţia dinspre spaţiul privat spre spaţiul public al televiziunii poate fi perceputata ca un asalt de imagini şi mesaje. Conştienţi că trăim într-o lume a imaginilor, în care oamenii sunt obişnuiţi "să vadă", nu numai "să audă", chiar şi organizatorii de concerte de muzică clasică au încercat introducerea unor secvenţe video în spectacole, însă muzicienii sunt sceptici în privinţa alăturării acestor genuri, temându-se de pericolul de a nu deveni o altfel de "cultură MTV", şi privind acest act ca pe unul de capitulare.
