"Information can tell us everything. It has all the answers. But they are answers to questions we have not asked, and wich doubtless don't even arise."
Jean Baudrillard
Există două perspective asupra istoriei: ca biografie a elitelor conducătoare ("There is no properly an history. Only biography." Ralph Waldo Emerson) sau ca prezentare a vieţii poporului. Ce-a de-a doua perspectivă este specifică teoriilor ce susţin valoare instrumentală a trecutului, prin calităţile sale gnoseologice(de a învăţa din trecut) şi practiv proiective(de a utiliza camodel pentru conceperea viitorului). Istorismul, curent ce a fost iniţial o mişcare filozofică ajungesă creeze o mistică a istoriei în încercarea de a legitimă teoretic schimbările sociale sau politice. Ei susţin caracterul ştiinţific al studiul istoriei. Istoricul nu doar constă, el concepe filozofic faptele, într-o manieră critic evaluativă, în vederea decelării unui model cu funcţie normativă.
Poziţiile sunt împărţite. Spre exemplu, teoria lui Tolstoi despre istorie se subscrie într-o măsură istorismului. În romanul "Război şi pace" Tolstoi explorează viziunea sa asupra istoriei, prezentant cu cinism nesemnificativitatea unor indivizi ca Napoleon sau Alexandru I.
"History is not the creation of great man, but is rather the result of million of individual chains of cause and effect too small to be analyzed independently. Even emperors though they may imagine they rule the world, they are caught in this chains of circumstances." Unii istorici afirmă că geniul acestor mari lideri este tocmai abilitatea de a profita de aceste circumstanţe, creându-şi premise pentru dezvolatarea propriilor lor scopuri. "Istoria nu e decat activitatea oamenilor in scopul atingerii telurilor lor.”(Karl Marx). Cum puterea este condiţia atingerii scopurilor, devine evident că elitele conducătoare au un mai mare acces spre realizarea planurilor lor, influenţând astfel scrierea istoriei.
Deşi istorismul impune un studiu riguros asupra surselor, a modalităţilor de cercetare, a teoriilor cunoaşterii, există un anumit pericol al subiectivităţii, ce poate fi înlăturat numai prin evitarea scrierii unei istorii unilaterale şi existenţa unor criterii de selectare şi interpretare. Dar cumse stabilesc aceste criterii pentru a evita, din nou, subiectivitatea?
Frederick Jackson Turner susţine că fiecare generaţie îşi construieşte propria sa concepţie asupra trecutului. Mai mult decât atât, unii critici au o atitudine ironică asupra funcţiei trecutului. "Ceea ce experienta si istoria ne invata este ca oamenii si guvernele nu au invatat nimic din istorie, si nu au actionat bazandu-se pe principiile deduse din istorie.” (G.W.F.Hegel)
Jean Baudrillard
Există două perspective asupra istoriei: ca biografie a elitelor conducătoare ("There is no properly an history. Only biography." Ralph Waldo Emerson) sau ca prezentare a vieţii poporului. Ce-a de-a doua perspectivă este specifică teoriilor ce susţin valoare instrumentală a trecutului, prin calităţile sale gnoseologice(de a învăţa din trecut) şi practiv proiective(de a utiliza camodel pentru conceperea viitorului). Istorismul, curent ce a fost iniţial o mişcare filozofică ajungesă creeze o mistică a istoriei în încercarea de a legitimă teoretic schimbările sociale sau politice. Ei susţin caracterul ştiinţific al studiul istoriei. Istoricul nu doar constă, el concepe filozofic faptele, într-o manieră critic evaluativă, în vederea decelării unui model cu funcţie normativă.
Poziţiile sunt împărţite. Spre exemplu, teoria lui Tolstoi despre istorie se subscrie într-o măsură istorismului. În romanul "Război şi pace" Tolstoi explorează viziunea sa asupra istoriei, prezentant cu cinism nesemnificativitatea unor indivizi ca Napoleon sau Alexandru I.
"History is not the creation of great man, but is rather the result of million of individual chains of cause and effect too small to be analyzed independently. Even emperors though they may imagine they rule the world, they are caught in this chains of circumstances." Unii istorici afirmă că geniul acestor mari lideri este tocmai abilitatea de a profita de aceste circumstanţe, creându-şi premise pentru dezvolatarea propriilor lor scopuri. "Istoria nu e decat activitatea oamenilor in scopul atingerii telurilor lor.”(Karl Marx). Cum puterea este condiţia atingerii scopurilor, devine evident că elitele conducătoare au un mai mare acces spre realizarea planurilor lor, influenţând astfel scrierea istoriei.
Deşi istorismul impune un studiu riguros asupra surselor, a modalităţilor de cercetare, a teoriilor cunoaşterii, există un anumit pericol al subiectivităţii, ce poate fi înlăturat numai prin evitarea scrierii unei istorii unilaterale şi existenţa unor criterii de selectare şi interpretare. Dar cumse stabilesc aceste criterii pentru a evita, din nou, subiectivitatea?
Frederick Jackson Turner susţine că fiecare generaţie îşi construieşte propria sa concepţie asupra trecutului. Mai mult decât atât, unii critici au o atitudine ironică asupra funcţiei trecutului. "Ceea ce experienta si istoria ne invata este ca oamenii si guvernele nu au invatat nimic din istorie, si nu au actionat bazandu-se pe principiile deduse din istorie.” (G.W.F.Hegel)
No comments:
Post a Comment